Box: Diaconu îşi va apăra titlul mondial la 28 martie, în Italia, în meciul cu Silvio Branco
Promotorul italian Salvatore Cherchi a câştigat dreptul de organizare a meciului pentru titlul mondial WBC dintre campionul Adrian Diaconu şi pugilistul Silvio Branco şi a anunţat că duelul dintre cei doi va avea loc pe 28 martie, în Italia.
Italianul Salvatore Cherchi a obţinut dreptul de a organiza meciul dintre Silvio Branco şi campionul mondial Adrian Diaconu, în urma unei licitaţii, pe care a câştigat-o oferind suma de 377. 717 de dolari.
În luna mai a anului 2007, Diaconu l-a învins prin KO tehnic pe americanul Rico Hoye şi a devenit challenger pentru titlul mondial WBC la categoria semigrea. Pe 29 septembrie, Diaconu trebuia să-l întâlnească pe Chad Dawson într-un meci pentru titlu, dar din cauza unei accidentări la mâna dreaptă, în locul românului s-a luptat columbianul Epifanio Mendoza.
Adrian Diaconu a cucerit pe 19 aprilie 2008, la Bucureşti, titlul mondial interimar la categoria semigrea a versiunii WBC, după ce l-a învins la puncte pe americanul Chris Henry. Într-un alt meci, pugilistul american Chad Dawson s-a impus la puncte în faţa lui Glen Johnson (116-112), la 13 aprilie, şi şi-a păstrat titlul mondial WBC la categoria semigrea, pe care urma să şi-l apere în faţa românului Adrian Diaconu. Dawson a refuzat să boxeze cu românul şi astfel Diaconu a devenit campion mondial WBC.
Meciul campionului mondial Adrian Diaconu, în care acesta trebuia să îşi pună titlul în joc în faţa lui Silvio Branco, trebuia să se dispute la 15 noiembrie, dar a fost amânat, după ce românul s-a accidentat la mână în timpul unui antrenament.
Italianul Silvio Branco are 41 de ani şi a câştigat titlul de campion mondial WBA la versiunea semigrea. El are 57 de victorii, dintre care 34 prin KO, 9 eşecuri (3 prin KO) şi două remize.