Borcea spune că nu îi va mai lăsa pe dinamovişti la naţională până în luna decembrie
Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a declarat luni că nu vrea ca jucătorii săi să mai fie convocaţi la naţională până în luna decembrie, pentru a fi odihniţi în perspectiva meciurilor din Europa League, şi l-a atacat din nou dur pe selecţionerul Răzvan Lucescu.
Totodată, Borcea a lansat un nou atac la adresa selecţionerului, spunând că acesta nu va face performanţă la naţională, dar, în ciuda acestui fapt, a precizat că îl doreşte pe banca tehnică a lui Dinamo. "Răzvan deocamdată n-a obţinut nimic şi voi, presa, îl faceţi erou naţional. Dacă naţionala juca aşa cu Iordănescu sau Piţurcă erau desfiinţaţi de dimineaţă până seara. E un foarte bun antrenor de club şi sunt sigur că o să lucrez cu el în viitorul apropiat. Din punctul de vedere al selecţionerului dă dovadă de slăbiciuni care îl apasă. Nu cred că va obţine rezultate. O să vedeţi, timpul va demonstra, nu va face nimic la naţională", a declarat Borcea, care a mai adăugat: "Nu vreau să-l mai critic, să-l am antrenor la un club rival".
Cristian Borcea a fost unul dintre primii contestatari ai selecţionerului după ce acesta a anunţat lotul pentru meciurile cu Franţa şi Austria, criticând în special selecţia făcută de acesta.