MENIU

Boc vede Azerbaijan,Turkmenistan, Kazahstan şi ţări din Orientul Mijlociu ca posibili furnizori pentru Nabucco

Foto: RTV

Premierul Emil Boc a declarat luni, la Ankara, că România ia în considerare statele din zona Mării Caspice - Azerbaijan, Turkmenistan şi Kazahstan - dar şi statele din Orientul Mijlociu ca potenţiali furnizori ai proiectului Nabucco.

"Semnarea Acordului interguvernamental pentru Nabucco demonstrează susţinerea statelor partenere la cel mai înalt nivel pentru materializarea acestui proiect important", a declarat premierul Emil Boc la finalul ceremoniei în cadrul căreia şefii guvernelor României, Bulgariei, Ungariei, Austriei şi Turciei au semnat luni, la Ankara, Acordul pentru tranzitul gazoductului Nabucco.

Şeful Executivului de la Bucureşti a declarat că proiectul Nabucco este important din două puncte de vedere - asigurarea securităţii energetice şi viabilitatea economică. El a argumentat că proiectul Nabucco va asigura diversificarea resurselor şi rutelor de transport ale hidrocarburilor, securitatea energetică, fiind totodată mai puţin costisitor decât alte iniţiative similare promovate în regiune. "Astfel, proiectul are toate ingredientele necesare pentru a atrage investitorii şi furnizorii", a conchis prim-ministrul român.

Boc a spus că prezenţa la evenimentul de la Ankara a lui Jose Durao Barroso, pe care l-a numit "actualul şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene", reprezintă un argument puternic al susţinerii UE pentru dezvoltarea proiectului Nabucco.

"România va rămâne un partener de încredere în acest proiect. Vom continua să promovăm implementarea lui pe de-o parte ca membru al UE, iar pe de altă parte în cadrul relaţiilor bilaterale cu statele furnizoare şi de tranzit", a spus Boc.

În ceea ce priveşte furnizorii, premierul a spus, în discursul susţinut la deschiderea evenimentului, că România ia în considerare statele din zona Mării Caspice - Azerbaijan, Turkmenistan şi Kazahstan - dar şi pe cele din Orientul Mijlociu.

Proiectul Nabucco prevede construirea unui gazoduct care va transporta până la 31 de miliarde de metri cubi de gaz anual, gaz ce provine din Asia Centrală, spre UE, trecând prin Turcia şi sud-estul Europei.

Mai multe articole despre:
Emil Boc Ankara Nabucco