MENIU

Boc spune că vor fi plătite toate pensiile şi salariile, inclusiv cele mărite în 2008

Foto: Realitatea TV

Salariile şi pensiile vor fi plătite în continuare, inclusiv cele care au fost mărite în 2008, a declarat miercuri premierul Emil Boc, aflat la Varşovia la congresul Partidului Popular European (PPE).

"Am două mesaje foarte clare: primul - salariile şi pensiile vor fi plătite în continuare în această ţară. Doi - chiar şi în această perioadă de criză, salariile de bază şi pensiile nu vor scădea, ci vor fi plătite în continuare. În anul 2009, cheltuielile cu salariile şi pensiile sunt mai mari decât în 2008, adică dăm mai mulţi bani, pentru că noi aplicăm de la 1 ianuarie creşterile de pensii şi salarii care au avut loc în 2008 în diferite intervale de timp", a spus Boc unui grup de jurnalişti români, în marja congresului PPE.

Marţi seară, premierul anunţase că Executivul a prelungit până la 31 decembrie 2009 actele normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, ceea ce înseamnă îngheţarea salariilor pentru 2009 în sistemul bugetar. Boc a precizat, însă, că, în măsura în care vor exista resurse financiare, nu este exclusă majorarea salariilor mici. Reprezentanţii sindicatelor s-au declarat nemulţumiţi că nu au fost consultaţi cu privire la prelungirea îngheţării salariilor bugetarilor până la finalul anului, dar nu au luat măsuri drastice în acest sens, urmând ca de săptămâna viitoare să decidă ce măsuri sunt oportune.
Mai multe articole despre:
buget PPE salarii pensii Emil Boc