MENIU

Boc spune că interimatul Guvernului său poate continua până când noii miniştri depun jurământul

Foto: NewsIn

Prim-ministrul în exerciţiu, Emil Boc, a afirmat că interimatul Cabinetului său poate continua până la depunerea jurământului în faţa preşedintelui de către următorul Executiv, susţinând că această situaţie este permisă de prevederile constituţionale şi a denumit-o "situaţia-cupolă".

Premierul Emil Boc a precizat că sunt două situaţii de interimat al Executivului.

"Prima este situaţia demisiei miniştrilor PSD şi textul Constituţiei spune că în acest caz pot fi 45 de zile în care pot fi desemnaţi miniştri interimari din rândul celorlalţi membri ai Guvernului", a spus Boc. El susţine că, după demiterea sa, situaţia s-a schimbat. "Ne aflăm în situaţia generală, "situaţia-cupolă", în care este demis un Guvern. Avem articolul 110, alineatul 4, dacă nu mă înşel, care prevede foarte clar că interimatul Guvernului demis merge până la depunerea jurământului de către noul Guvern în faţa preşedintelui ţării (...) Dacă nu era demis Guvernul, într-adevăr aveam o problemă cu interimatul", a declarat, joi, Emil Boc.

Întrebat cum comentează faptul că PSD are o altă interpretare a situaţiei Guvernului, Boc a răspuns: "Să dea ei un alt articol din Constituţie care să se interpreteze altfel".

Articolul 110 din Constituţie prevede că "(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. (2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. (3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103. (4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara că miniştrii Cabinetului Boc nu pot fi numiţi în continuare interimari după ce le expiră aceste mandate, portofoliile lor urmând a fi preluate, până la validarea unui nou Cabinet, de secretarii de stat din ministere.