MENIU

Boc spune că Guvernul demis lucrează la Legea bugetului şi la cea a responsabilităţii fiscale

Foto: 24deminute.ro

Premierul în exerciţiu Emil Boc spune că Guvernul demis lucrează atât la proiectul Legii responsabilităţii fiscale, impusă de acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, cât şi la proiectul Legii bugetului pe anul 2010.

"Acest Guvern are toată preocuparea pentru respectarea tuturor angajamentelor pe care le avem cu CE, FMI şi Banca Mondială. Din acest punct de vedere lucrăm atât la finalizarea Legii responsabilităţii fiscale, cât şi la pregătirea proiectului de buget, astfel încât el să fie trimis cât mai repede cu putinţă spre Parlament, pentru a fi respectate angajamentele", a anunţat Emil Boc.

Executivul interimar condus de Emil Boc nu poate adopta ordonanţe şi proiecte de lege, activitatea unui Cabinet demis fiind limitată la îndeplinirea actelor cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice. Astfel, Executivul nu poate aproba proiectul Legii bugetului pe anul 2010 deşi, potrivit Legii finanţelor publice, acesta trebuia depus în Parlament până în data de 15 octombrie.

Totodată, Legea responsabilităţii fiscale trebuie finalizată până la sfârşitul acestui an şi aprobată în primul trimestru din 2010.

Boc a declarat, săptămâna trecută, că statul va avea probleme cu plata pensiilor şi a salariilor la finele lunii noiembrie şi în luna decembrie, dacă legile pe care Guvernul s-a angajat să le promoveze, prin acordurile încheiate cu instituţiile financiare internaţionale nu sunt adoptate. El a dat asigurări că, în prezent, nu există probleme cu plata pensiilor şi salariilor, însă situaţia va fi dificilă dacă nu sunt respectate angajamentele internaţionale: adoptarea Legii sistemului de pensii, a Legii responsabilităţii fiscale şi dacă Legea bugetului de stat nu este trimisă la Parlament.
Mai multe articole despre:
parlament buget Emil Boc finanţe Legea bugetului