MENIU

Boc: Prin reorganizarea agenţiilor de stat se fac economii pentru investiţiile în infrastructură - VEZI FORMA FINALĂ A PROIECTULUI

Foto: NewsIn
Legea privind reorganizarea instituţiilor statului

Numărul angajaţilor din administraţia centrală a crescut cu 37% în patru ani, dar, într-o agenţie de stat, maximum 60% dintre angajaţi sunt experţi, a declarat, marţi, în Parlament, premierul Emil Boc, precizând că prin reorganizarea agenţiilor se vor face economii pentru investiţii în infrastructură.

"Prin reducerea cheltuielilor bugetare urmărim şi adaptarea activităţii aparatului administrativ la condiţiile crizei economice care va permite, prin această reducere a cheltuielilor bugetare, inclusiv să continuăm planul de investiţii publice pe care l-am propus la începutul anului şi să ne respectăm angajamentele pe care ni le-am asumat prin memorandumul încheiat cu CE şi FMI", a declarat Boc, în discursul susţinut, în Parlament, cu ocazia asumării răspunderii pe Legea privind reorganizarea instituţiilor statului şi reducerea cheltuielilor bugetare.

Şeful Executivului a spus că, prin reducererea numărului de posturi, ca urmare a restructurării agenţiilor de stat, vor fi economisite, anual, 22 de milioane de lei. În plus, veniturile proprii ale acestor instituţii vor fi virate la bugetul de stat.

Premierul a declarat că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul angajaţilor din administraţia centrală a crescut cu 37%, între 2004 şi 2008, de la 159.000, la 218.000. Într-o agenţie guvernamentală, ponderea experţilor în rândul angajaţilor variază, însă, între 40 şi 60%, diferenţa fiind reprezentată de aparatul administrativ.

"O parte a acestor agenţii finanţate extrabugetar s-au transformat, în timp, într-un adevărat sistem de rentă pentru clientela politică. Raţiunea de a fi a unora dintre aceste instituţii - în cazul în care a existat vreodată - s-a pierdut pe parcurs", a încheiat Boc.