MENIU

Boc la congresul PNŢCD: Vă aşteptăm să reveniţi în Parlamentul României

Foto: NewsIn

Premierul Emil Boc a afirmat sâmbătă, la Congresul Extraordinar al PNŢCD, că PD-L îi aşteaptă pe ţărănişti să revină în Parlamentul României şi i-a asigurat pe aceştia de soliditatea parteneriatului celor două partide în cadrul PPE.

"Sunt convins că prin ceea ce veţi face în continuare vom consolida parteneriatul pe care îl avem în cadrul PPE. PNŢCD şi PD-L sunt partide partenere în PPE şi vreau să ştiţi că Europa, popularii europeni, care astăzi şi mâine vor conduce Europa, aşteaptă de la noi soluţii mature pentru ceea ce înseamnă evoluţia democratică a societăţii româneşti (...) Mesajul nostru e foarte simplu: Vă aşteptăm să reveniţi în Parlamentul României pentru a atinge acest obiectiv, pentru viaţa politică românească. Contaţi pe parteneriatul nostru în cadrul PPE, pentru a avea şi vocea PNŢCD reprezentată în PE pentru apărera intereselor României", a spus premierul.

Boc a mai vorbit şi despre aportul adus de PNŢCD la construirea statului democratic românesc de după 1989 şi eforturile necesare progresului României din acea perioadă. "PNŢCD a fost imediat, după 1989, practic partidul care a creionat şi s-a bătut pentru evoluţia democratică a României, a fost partidul care a deschis orizontul spre Uniunea Europeană, NATO, spre impunerea în această ţară a valorilor democraţiei, statului de drept, libertăţilor publice, a libertăţii de exprimare ca valoare fundamentală a societăţii româneşti. Figura şi efortul legendar ale lui Corneliu Coposu nu vor fi uitate niciodată", a mai afirmat preşedintele PD-L, Emil Boc.

În acest context, şeful Executivului a profitat de prilej pentru a reitera problemele cu care se confruntă Guvernul în momentul de faţă, vorbind şi despre proiectele de lege asupra cărora urmează să îşi asume răspunderea. "Acum şi noi suntem în faţa unui efort - şi mă refer la Guvern- de a moderniza şi consolida statul român prin realizarea unor reforme care să ne despartă definitiv de trecut, de mentalitatea comunistă", a precizat Boc, referindu-se la desfiinţarea unor agenţii guvernamentale, calificate de premier drept "o prelungire a sistemului de pile, cunoştinţe şi relaţii din perioada comunistă". În acest context, Boc a amintit şi de Legea unitară a salarizării "care înlocuieşte 39 de legi care au apărut după 1989 şi care au perpetuat aceeaşi mentalitate de dinainte de 1989".
Mai multe articole despre:
parlament congres PNŢCD Emil Boc PD-L