MENIU

Boc: Ilie Sârbu nu a gestionat eficient, nu a pus deoparte bani pentru subvenţia pe cap de animal

Foto: NewsIn

Premierul în exerciţiu Emil Boc spune că fostul ministru PSD al Agriculturii, Ilie Sârbu, nu a gestionat eficient bugetului instituţiei pe care a condus-o şi nu a pus deoparte bani pentru subvenţiile pe cap de animal.

Boc a declarat miercuri, la B1Tv, că în bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2009 erau prevăzute două miliarde de lei pentru subvenţii, însă Ilie Sârbu "nu a pus deoparte" bani şi pentru cele pe cap de animal. Din acest motiv, spune Boc, Executivul a fost nevoit să aloce sumele pentru acest tip de subvenţie din alte surse, precum Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului.

Premierul în exerciţiu a răspuns şi acuzaţiilor de deturnare de fonduri pe care liderul PSD, Mircea Geoană, i le-a adus ministrului interimar al Agriculturii, Radu Berceanu. Boc spune că Geoană se face vinovat de demagogie, iar afirmaţiile potrivit cărora banii de la Agricultură au fost deturnaţi către ministerele Transporturilor şi Turismului, reprezintă o "minciună sfruntată". "Noi am căutat bani pentru agricultură, nu să luăm bani de la agricultură", a spus premierul în exerciţiu.

Primele tranşe din subvenţiile pe care le primesc crescătorii de ovine şi bovine vor fi acordate începând cu 2 noiembrie 2009, respectiv câte 15 lei pe cap de ovină sau caprină şi 200 de lei pe cap de bovină, a decis miercuri Guvernul.

Valoarea totală a subvenţiei pe cap de ovină sau caprină este de 44 de lei, iar cea pe cap de bovină - de 571 lei.

Crescătorii de animale au protestat miercuri în Capitală, în faţa sediilor ministerelor Finanţelor, Agriculturii, dar şi la Palatul Cotroceni, fiind înregistrate şi incidente între protestatari şi jandarmi. Crescătorii de animale cer să fie achitate integral subvenţiile până la alegerile prezidenţiale.