MENIU

Boc: Guvernul va avea cel mult un vicepremier şi doar 15-16 ministere

Emil Boc va conduce un guvern mai suplu

Premierul a lăsat să se înţeleagă că viitorul Executiv ar putea avea doar un vicepremier şi a povestit că primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns la birou după desemnare a fost să închidă televizorul. Emil Boc nu a exclus ca PSD să aibă un ministru în guvern: \"E posibil orice\". Cel în cauză ar putea fi Marian Sârbu, curtat inclusiv de preşedintele Traian Băsescu.

Extrem de zgârcit cu declaraţiile pe tema structurii viitorului guvern şi a numelor viitorilor miniştri, Emil Boc mai lasă şi de la el. Iar de la oră la oră, mai dezvăluie câte un detaliu legate de Executivul pe care îl va conduce. Dacă în jurul orei 19.00 declara la sediul PD-L că Guvernul va avea mai puţine ministere decât cel pe care l-a condus alături de PD-L, atât şi nimic mai mul, după trei ore, la OTV, a spus ceva mai mult. Că guvernul va avea cu 3-4 ministere mai puţine. Adică nu 19, ci 15-16. \"Vor fi cu cel puţin 3-4 ministere mai puţin. Am luat această decizie (să reducem numărul de ministere, n.red.) şi vreau să o propun colegilor de coaliţie, şi preşedintele a făcut referire la ea. De ce? Trecem printr-o perioadă dificilă. E sănătos să dăm semne de austeritate chiar la vârf. Reducând 3-4 ministere e un semn că de aici de la nivelul Guvernului se dă un semnal de rigoare asupra modului în care este cheltuit banul public. Nu avem bani de aruncat pe geam\", a spus Boc, care nu a exclus ca un reprezentant al PSD să fie prezent în guvern: \"Orice e posibil\". Numele în cărţi pentru Ministerul Muncii este cel al pesedistului Marian Sârbu.

Premierul a şi vorbit ceea ce a făcut joi după desemnare: \"Primul lucru pe care l-am făcut după desemnare, a fost să închid televizorul. Nu mă uit la televizor. Ştiu ce am de făcut. Aveam obiceiul să am deschis la birou televizorul. În rest, să stau cu un ochi la televizor, asta nu e viaţă...\"

Mai multe articole despre:
UDMR guvern PSD Traian Băsescu Emil Boc PD-L