Boc: Centura Ploieştiului va fi gata la 15 noiembrie, pasajul Băneasa va fi circulabil la 1 decembrie
Centura municipiului Ploieşti va fi gata în data de 15 noiembrie 2009, iar pasajul Băneasa va fi circulabil până la 1 decembrie, a declarat premierul Emil Boc.
Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, bugetul alocat pe anul în curs pentru lucrările efectuate la Autostrada Bucureşti - Ploieşi este aproape epuizat, fiind cheltuite 322 de milioane de lei din cele 410 alocate. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că Executivul va discuta problema suplimentării bugetului alocat lucrării.
Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au inspectat şantierul tronsonului Moara Vlăsiei - Ploieşti al Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti şi şantierul Pasajului Băneasa.