Boc: 2010 va fi un an dificil, nu va curge numai lapte şi miere. Ştiu ce trebuie făcut pe plan economic
Premierul Emil Boc a spus că, pentru perioada următoare, noul guvern pregăteşte relansarea economiei României şi consolidarea creşterii economice în anii următori.
\"În vremuri mai dificile este firesc să fie o atmosferă mai puţin optimistă. Ceea ce este important din punctul meu de vedere este că anul 2009, cel mai greu an din punct de vedere economic, a fost poate şi cel mai greu an din punct de vedere politic de după Revoluţie, cu alegeri prezidenţiale şi cu criza economică în spate. Cu toate acestea, am reuşit să evităm derapajele economice. Ţara a rămas în deficitul bugetar agreat de organismele internaţionale. Rating-ul de ţară nu a coborât în 2009. Rata şomajului este cu mult sub media europeană în România, cursul euro-leu a rămas relativ stabil\", a declarat Emil Boc în cadrul emisiunii Naşul de la B1TV.
Boc a spus că pentru perioada următoare noul guvern pregăteşte relansarea economiei României şi consolidarea creşterii economice în anii următori: \"Toate acestea nu se pot face decât dacă iei măsuri nu foarte populare. În anul 2009, am fost obligaţi să luăm unele decizii nu foarte populare, dar care sunt necesare ţării. Nu am ezitat să iau aceste măsuri chiar în plină campanie electorală\". Premierul Emil Boc a mai susţinut că munca pe care a făcut-o în ultimul an de zile îl onorează şi nu a făcut greşeli care să ducă ţara într-o direcţie greşită.
Întrebat ce va face după terminarea mandatului de premier, Boc a spus că orice e posibil şi a subliniat că nu are gânduri să candideze pentru Cotroceni: \"Eşti uzat după anii ăştia grei de criză când ai luat toate greutăţile. Nu am depins niciodată de politică, nu trăiesc din politică\".
Boc a mai spus că este \"obligatoriu\" să realizeze tot ce a promis: \"Ştiu butoanele pe care să apăs. Ştiu ce trebuie să facem. Mai avem de discutat o problemă, cea legată de creditare unde va trebui cu Banca Naţională şi cu băncile din România să găsim o altă soluţie a politicii de creditare. Noi ne putem chinui pe partea guvernului să restrângem cheltuielile bugetare, să dăm legea pensiilor, dar dacă nu scădem dobânda de referinţă, avem o problemă. Ştiu exact ce trebuie făcut din punct de vedere economic\".
\"M-am uitat la anul 2010 după ce am fost desemnat ca premier şi mai ales în prima parte va fi foarte dificil. Ne vom concentra pe eliminarea risipei, utilizarea judicioasă a banului public, investiţii, restructurarea aparatului administrativ, nu va fi lapte şi miere. Şi atunci am vrut ca primul semnal să îl dea guvernul. Schema guvernamentală nu mai are 19 ministere, are 15 ministere. Acest guvern porneşte pe axa PD-L, UDMR, grupul minorităţilor şi cel al independenţilor. Sunt 4 entităţi care sprijină acest guvern. PD-L-ul a ales să meargă cu o formulă combinată politic\", a mai spus Emil Boc.