MENIU

Bobby Păunescu: Dacă am recupera banii furați în 3 decenii, am acoperi datoria publică

Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS

Omul de afaceri Bobby Păunescu a criticat, într-o intervenție la Realitatea Plus, lipsa de reacție a autorităților române în legătură cu sumele uriașe care au fost devalizate de-a lungul anilor, din România, de diverși oameni de afaceri. Păunescu a reamintit că oficiali americani s-au declarat gata să sprijine un astfel de demers, dar în lipsa unui semnal de la București, lucrurile s-au blocat în acest stadiu.

"Chestiunea care m-a șocat, zilele trecute, a fost că Republica Moldova a luat hotărârea, anunțată prin vocea președintelui Maia Sandu, să caute, cu ajutorul Statelor Unite, banii furați în Republica Moldova. Este vorba de câteva miliarde, un miliard și ceva, bani dispăruți cu intermedierea a diverși oameni de afaceri, sigur, cei care nu lucrează în mod legal. România nu face asta. În fiecare an auzim sau auzeam, de la ministrul Justiției, în urmă cu 3 ani, de exemplu, că a vorbit cu ambasadorul american și acesta i-ar fi spus că "dacă aveți nevoie să vă găsim banii care au dispărut vă putem ajuta, pentru că avem instituții care se ocupă de treaba asta. Doar că în țara noastră nu cere nimeni acest lucru, deși vorbim de sute de miliarde, dispărute de-a lungul timpului, în 33 de ani, care ar acoperi datoria publică a României, ar face ca facturile oamenilor să fie mai mici, să nu ne mai facem împrumuturi externe. Deci Moldova o face (recuperarea banilor dispăruți ilegal - N.R.), noi nu," a afirmat regizorul și omul de afaceri Bobby Păunescu, într-o intervenție la Realitatea FM.

 

Mai multe articole despre:
bobby paunescu gcp statele unite sua