MENIU

BNR: Restanţele la credite au crescut cu 76% în primele patru luni, la 5,04 miliarde lei

Foto: emaramures.ro

Restanţele mai mari de 30 de zile la credite ale populaţiei şi firmelor au crescut cu 75,9% în primele patru luni din 2009, până la 5,041 miliarde lei (1,205 miliarde euro), pe fondul avansului puternic, cu 118,6%, al restanţelor la împrumuturile în valută, de la finalul lui 2008, arată datele BNR.

La finalul anului trecut, populaţia şi firmele din România aveau restanţe la împrumurile luate la bănci de 2,865 miliarde lei (719 milioane euro).
Mai mult, faţă de aprilie 2008, restanţele mai mari de 30 de zile către bănci au crescut cu 224%, de la 1,553 miliarde lei, mai arată datele băncii centrale.

În acelaşi timp, ponderea restanţelor în volumul total al creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a ajuns la 2,5% la finalul lunii aprilie, în condiţiile în care se situa la 1,44% la sfârşitul anului trecut şi la 0,91% la 30 aprilie 2008, mai arată datele BNR.

Pe partea de valută, restanţele românilor au ajuns la echivalentul a 2,17 miliarde lei (519,12 milioane euro) la 31 martie 2009, în creştere cu 118,6% faţă de finalul lui 2008, când se situau la nivelul de 993,3 milioane lei (249 milioane euro).

Cifrele au fost influenţate, însă, de deprecierea leului, cu 4,97% între finalul lui decembrie şi 30 aprilie, în condiţiile în care datele publicate de Banca Naţională a României (BNR) sunt calculate în echivalentul în lei.

Mai multe articole despre:
BNR bănci bani credite companii populaţie plată restanţe