MENIU

BNR: Nu putem ieşi din recesiune cu măsuri de stimulare de tip american

BNR/ Foto: Mircea Restea

“În 2012 şi în 2013, casieria Băncii Centrale Europene va aduce în ţară 300 de trailere pline cu bancnote şi monede cu însemnele României. Până în 2015 trebuie să ne folosim de rezerva internaţională pentru a stabiliza economia, pentru că, atunci când vom adopta euro, valuta României va ajunge în rezerva externă”, a explicat o sursă din BNR.

Companiile de pe piaţa locală sunt speriate de evoluţia cursului de referinţă, iar pentru 2010 şi-au realizat bugetele la un curs de 4,6-4,7 lei/euro, deşi anul viitor nu vor exista mişcări majore ale acestuia, spun oficialii din Banca Naţională a României.

“Oamenii de afaceri au păreri diferite în privinţa cursului leu/euro. Unii doresc un leu slăbit pentru a stimula exporturile, alţii vor ca moneda naţională să se aprecieze, pentru că au de efectuat plăţi în euro. De asemenea, am întâlnit cazuri în care un mare retailer de mobilă din România îşi vinde în prezent produsele la un curs de 5,1 lei/euro, în virtutea că populaţia tot cumpără mărfurile companiei”, arată un oficial al BNR.

Acesta spune că România va adopta euro în 2015, deşi în prezent nu sunt îndeplinite toate condiţiile din Tratatul de la Maastricht, iar criteriile de convergenţă vor fi atinse treptat. Oficialul băncii centrale afirmă că Uniunea Europeană va fi de acord cu adoptarea euro de către ţări ca România sau Polonia, cu o populaţie totală de 60 milioane de locuitori, pentru că dimensiunea pieţelor este mare şi ar putea ajuta ţările vestice să iasă din criză. “În 2012 şi în 2013, casieria Băncii Centrale Europene va aduce în ţară 300 de trailere pline cu bancnote şi monede cu însemnele României. Până în 2015 trebuie să ne folosim de rezerva internaţională pentru a stabiliza economia, pentru că, atunci când vom adopta euro, valuta României va ajunge în rezerva externă”, a explicat aceeaşi sursă.

Reprezentantul BNR spune că banca centrală a fost pregătită să intervină în cazul în care una dintre băncile locale, indiferent de mărimea acesteia, ar fi dat faliment, pentru că astfel ar fi fost afectată imaginea întregului sistem. Citeşte mai mult în Business Standard

Mai multe articole despre:
BNR Business Standard recesiune adoptare euro