MENIU

BNR hotărăşte dacă relaxează creditele ipotecare, dar păstrează fişa fiscală

Foto: tmctv.ro

BNR va decide, astăzi, în privinţa relaxării creditelor ipotecare, permiţându-le băncilor să renunţe la testele de stres aplicate portofoliilor de împrumuturi garantate imobiliar, dar nu renunţă la fişa fiscală, a declarat, pentru NewsIn, vicepreşedintele ARB, Petre Bunescu.

"Fişa fiscală va rămâne în vigoare atât pentru creditele de consum, cât şi pentru cele ipotecare. Ceea ce am discutat cu reprezentanţii BNR este un amendament la Regulamentul 11/2008, privind creditarea populaţiei, care să permită creşterea gradului de îndatorare în cazul împrumuturilor ipotecare, prin eliminarea testelor de stres asupra acestui tip de portofolii", a mai explicat reprezentantul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Bunescu a completat că modificarea, în condiţiile în care este aprobată de Consiliul de Administraţie al BNR, va intra în vigoare "imediat ce este publicată în Monitorul Oficial".

De asemenea, băncile nu vor fi nevoite să depună, din nou, spre aprobare, normele modificate de creditare la banca centrală, ceea ce scurtează mult termenul de aplicare a noilor formule de calcul pentru gradul de îndatorare.

"Poate vor fi unele bănci pe care BNR le va chema la discuţii sau pentru care banca centrală ar putea stabili un grad de îndatorare mai redus", a menţionat Bunescu.

Unii dintre reprezentanţii băncilor au pus frânarea creditării începând cu octombrie pe seama noului regulament de creditare a populaţiei, în timp ce reprezentanţii băncii centrale susţin că problema este, de fapt, lipsa surselor de finanţare pentru multe dintre instituţiile de credit româneşti.

Directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, declara, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, că, în mod contrar declaraţiilor unora dintre bancheri, încetinirea creditării nu este provocată de scăderea gradului de îndatorare, impusă prin noul regulament de creditare, ci de lipsa resurselor.

Regulamentul nr. 11 din 19 august 2008 - care a modificat şi completat un regulament mai vechi al BNR privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice - a fost publicat în Monitorul Oficial în 22 august 2008 şi a început să fie aplicat de bănci din octombrie.

Noile norme impun băncilor să solicite clienţilor fişe fiscale şi să stabilească diferenţiat gradul maxim de îndatorare. Astfel, capacitatea de rambursare este stabilită "pe baza unui nivel al veniturilor considerate eligibile de către împrumutători, care nu poate depăşi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior", excepţie făcând veniturile pentru care clientul poate dovedi continuitatea.
Mai multe articole despre:
BNR bănci imobiliare credite norme împrumuturi creditare