Blaga: Vor urma şi alte arestări în cazul furtului de arme de la Ciorogârla
În zilele ce vor urma se vor găsi şi restul armelor din scandalul Ciorogârla. Declaraţia aparţine ministrului Adiministraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.
Prezent la Realitatea TV, în emisiunea Zona de impact, şeful de la Interne a precizat că vor mai urma arestări în cazul furtului de arme de la Ciorogârla.
\"Convingerea mea este că, într-un timp relativ scurt, se vor găsi şi celelalte arme. Componente din ele deja s-au găsit\", a spus Blaga.
Potrivit ministrului, din primele date pe care autorităţile le aveau de la suspecţii audiaţi până în acest moment, armele urmau să fie vândute. \"Au fost două transporturi de heroină, peste 120 de km, urma al treilea, dar nu s-a riscat pentru că erau informaţii clare că Preda şi alţi încă câţiva urmau să părăsească ţara\", a explicat Blaga.
Cât despre numărul persoanelor implicare în acest caz, ministru de Interne a afirmat că este vorba de mai mult de 15 persoane şi că, în perioada următoare, vor fi efectuate şi alte reţineri.