Blaga: Vor fi reabilitate termic peste 40.000 de apartamente în acest an
Peste 40.000 de apartamente vor fi reabilitate termic în acest an, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor, Vasile Blaga, în cadrul unei emisiuni televizate la B1TV.
''Am convingerea că în acest an vom reabilita termic peste 40.000 de apartamente, iar prin comparaţie în opt ani de zile s-au făcut 1.800. Unde am văzut că primarii nu se mişcă le-am luat banii şi i-am dat altora. Există o cerere foarte mare'', a spus Vasile Blaga.
Ministerul Dezvoltării Regionale va semna în acest an programe de finanţare în valoare de 2 miliarde de euro, pe programul operaţional regional, a mai anunţat ministrul.''Deja am semnat până acum contracte de 1,25 miliarde de euro. Banii sunt la dispoziţia autorităţilor publice locale. Eu îi rog să organizeze licitaţii'', a mai precizat Vasile Blaga.