MENIU

Blaga către demnitarii PD-L: Dacă nu mai câştigăm alegerile, nu vor mai fi nici ei miniştri

FOTO: ziarultricolorul.ro

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a spus că membrii PD-L cu funcţii în stat trebuie să se implice în campania electorală pentru a rămâne la putere şi s-a declarat nemulţumit că PSD cere eliminarea impozitului forfetar până la toamnă, deşi ideea acestei noi impuneri fiscale ar fi aparţinut PSD.

În discursul său de la lansarea candidaţilor PD-L pentru europarlamentare, Blaga le-a cerut militanţilor partidului să meargă din casă în casă în campania electorală în pofida prognozelor care arată că prezenţa la vot pe 7 iunie va fi una foarte mică. "Chiar dacă toate cercetările sociologice arată că prezenţa la vot va fi mică, militanţii noştri vor trebui să ajungă în fiecare casă de român să explice măsurile nepopulare care s-au luat", a spus Blaga, invocând situaţia economică preluată de la guvernarea anterioară.

Secretarul general al PD-L le-a atras atenţia să se implice în campanie toţi cei care au primit funcţii de administraţie. "Miniştrii noştri, secretarii de stat, directorii din teritoriu trebuie să înţeleagă că au ajuns miniştri prin munca partidului şi vor rămâne miniştri cât vom fi la putere, iar dacă nu mai câştigăm alegerile, nu vor mai fi nici ei miniştri, secretari de stat sau directori", a spus Blaga.

El le-a adresat o invitaţie similară şi parlamentarilor PD-L, spunând că aceştia şi-au câştigat mandatele uninominale deoarece au candidat sub flamura partidului.

Cât despre aliaţii din PSD, Blaga a spus că aceştia au un alt obiectiv electoral. "PSD are cu totul altă ţintă electorală. Pot să-i înţeleg, dar nu pot să-i înţeleg când dimineaţă vor funcţii în teritoriu, iar după-amiază ne critică",  a spus Blaga despre pesedişti exemplificându-şi spusele prin poziţia PSD faţă de impozitul forfetar. "Impozitul forfetar provine din programul lor electoral, iar acum ne dau sarcină să-l scoatem până la toamnă", a adăugat Blaga iritat.

Mai multe articole despre:
alegeri Vasile Blaga PD-L