Blaga afirmă că pot fi reabilitate termic 50.000 de apartamente, în 2009
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), Vasile Blaga, a declarat că instituţia are fonduri necesare pentru reabilitarea termică a 50.000 de apartamente, în 2009, ministerul având alocate pentru acest program 360 milioane lei.
Acesta a subliniat că ministerul de resort are alocate pentru acest program 360 milioane de lei. Potrivit acestuia, în România sunt în jur de 84.000 de blocuri clasa termică D şi chiar F, iar prin programul de reabilitare termică se încearcă aducerea acestora la o clasă termică minim B.
Blaga a adăugat că ministerul pe care îl conduce gestionează programe în valoare de 4,54 miliarde lei, iar aceşti bani vor ajunge la administraţiile publice numai pe proiecte.
"Prioritară este dezvoltarea echilibrată a României, pe cât posibil cu fonduri nerambursabile", a precizat recent Blaga, care a dat drept exemplu în acest sens fonduri importante care au fost deja accesate prin Programul Operaţional Regional.