Biletele la derby-ul Steaua-Dinamo au preţuri cuprinse între 10 şi 100 de lei
Clubul Steaua a pus de marţi în vânzare biletele pentru derby-ul cu Dinamo, din etapa a 30-a a Ligii I, care au preţuri cuprinse între 10 şi 100 de lei.
La tribuna 0 şi fotolii, preţurile sunt de 50, respectiv 100 de lei.
Tichetele pot fi achiziţionate de marţi până vineri, între orele 12:00 şi 18:00, de la casele de bilete ale arenei din Ghencea.
Derby-ul Steaua-Dinamo se va disputa vineri, 8 mai, de la ora 21:00, pe stadionul din Ghencea.