MENIU

Bilanţul provizoriu al cutremurului din Italia a ajuns la 27 de morţi

Foto: RTV
În urma cutremurului s-au înregistrat importante pagube materiale

27 de persoane au murit în urma cutremurului puternic care a zguduit Italia în noaptea de duminică spre luni. Bilanţul anterior arăta că 16 persoane au murit, între care patru copii, şi alte 30 sunt date dispărute.

Potrivit Protecţiei Civile seismul a avut magnitudinea de 5,8 pe scara Richter în vreme ce surse din cadrul departamentului de pompieri afirmă că magnitudinea a fost de 6,7. Epicentrul a fost localizat la 85 de kilometri nord-est de capitala Roma, în oraşul Aquila.

Mii de oameni au ieşit pe străzi sau s-au strâns pe stadionul din regiune, de teama unor replici ale seismului cu magnitudinea de moment de 5,8 grade. Seismul s-a produs la 03.30 (04.30, ora României) şi mai multe clădiri s-au prăbuşit în centrul istoric din L'Aquila. O clădire pentru studenţi este parţial distrusă, iar multe case sunt avariate.

Cutremurul a fost urmat de o replică ce a avut magnitudinea de 4,7 grade pe scara Richter. Au fost găsite primele victime, autorităţile căutând în continuare supravieţuitori rămaşi sub dărâmături.

Mai multe articole despre:
pompieri cutremur Italia seism magnitudine