MENIU

Bernard Madoff, fost director pe Wall Street, condamnat la 150 de ani de închisoare

foto: smh.com.au

Bernard Madoff, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nasdaq, a fost condamnat luni la 150 de ani de închisoare de un tribunal din New York, sentinţa reprezentând maximul de pedeapsă pentru escrocheria de zeci de miliarde de dolari, comisă de acesta, scrie AFP.

Procurorii ceruseră ca Madoff, în vârstă de 71 de ani, să fie condamnat la 150 de ani de detenţie.

În total, 13 miliarde de dolari au fost confiscaţi de la bănci, persoane particulare şi chiar organizaţii caritabile, potrivit anchetatorilor. Însă, potrivit estimărilor, pierderile sunt între 50 şi 65 de miliarde de dolari, luând în calcul profitul adus de aceste sume, dacă dobânzile ar fi fost reale.

Fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nasdaq, Bernard Madoff a pledat vinovat în luna martie pentru 11 capete de acuzare, printre care fraudă, spălare de bani şi furt. Finanţistul a pus la punct o schemă Ponzi, constând în plătirea investitorilor din banii depuşi de clienţii noi. Frauda a ieşit la lumina zilei după ce criza financiară din toamnă a determinat multe persoane să îşi retragă banii. Madoff a recunoscut anterior că nu a investit niciodată nici măcar un cent din cele 13 miliarde de dolari care i-au fost încredinţaţi în gestiune timp de 30 de ani de bănci, organizaţii caritabile sau particulari bogaţi.

Mai multe articole despre:
închisoare condamnare Bernard Madoff news alert