MENIU

Berceanu promite 100 de kilometri de autostradă finalizaţi în 2010

Radu Berceanu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Transporturilor

În 2010, Ministerul Transporturilor intenţionează să efectueze lucrări de construcţie a autostrăzilor pe 508 kilometri, să lucreze la 12 centuri ocolitoare şi să finalizeze modernizarea a peste 800 de kilometri de drumuri naţionale.

\"Atâta vreme cât nu vor fi finanţări corespunzătoare, nu vor putea fi schimbări apreciabile în ceea ce priveşte infrastructura de transport. Dacă sunt puţini bani, îi vom da acolo unde putem să terminăm lucrările începute\", a afirmat oficialul la audierile pentru un nou mandat de ministru al Transporturilor.

Radu Berceanu, a declarat, marţi, că în 2010 ar putea deschide circulaţiei 101 kilometri de autostradă, dacă va exista finanţare. Cei 101 kilometri reprezintă 12 kilometri din tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, 42 de kilometri, tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, centura Sibiu în lungime de peste 17 kilometri, 9,4 kilometri din tronsonul Turda-Gilău al Autostrăzii Transilvania, doi kilometri din viaductul de la Suplacu de Barcău şi 18 kilometri de la Dolea-Sarsig (judeţul Bihor) din Autostrada Transilvania.

În 2010, Ministerul Transporturilor intenţionează să efectueze lucrări de construcţie a autostrăzilor pe 508 kilometri, să lucreze la 12 centuri ocolitoare şi să finalizeze modernizarea a peste 800 de kilometri de drumuri naţionale. Pentru reparaţii capitale, necesarul de fonduri de la bugetul de stat este de aproape 800 de milioane lei.

Necesarul de fonduri al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pe anul 2010 se ridică la 17,37 miliarde lei, în creştere cu 88% faţă de resursele asigurate în acest an.

Radu Berceanu a primit, marţi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor parlamentare de specialitate.