Berceanu lucrează la un plan naţional pentru autostrăzi care va fi prezentat în circa trei săptămâni
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a declarat, pentru NewsIn, că lucrează la un plan naţional pentru autostrăzi care va fi prezentat peste circa trei săptămâni.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a declarat că planul ar urma să fie prezentat în aproximativ trei săptămâni, după ce va fi supus spre analiză factorilor decizionali. Radu Berceanu a afirmat recent, la Miercurea Ciuc, că va prezenta un nou concept de finanţare a unor porţiuni de autostrăzi.
Berceanu a explicat că este vorba de realizarea unor porţiuni foarte complicate şi foarte scumpe de autostrăzi - cum ar fi Sibiu - Piteşti sau Sibiu - Râmnicu Vâlcea care trec prin munţi, tuneluri, viaducte - prin concesiune către consorţii internaţionale care sunt interesate.
Acesta a mai afirmat că aceste consorţii ar lua la pachet şi porţiuni deja existente, pe care le vor administra pe 20-25 de ani, după cum vor fi ofertele şi licitaţiile internaţionale care vor fi organizate.
Potrivit lui Berceanu, dacă se va reuşi schimbarea parţială a finanţării prin concesiuni, prin atragerea de alte fonduri, atunci vor rămâne mulţi bani care ar putea fi utilizaţi pentru drumurile naţionale.