MENIU

Benfica a fost amendată de Bursa portugheză

Foto: globo.com

Clubul lusitan va trebui să plătească 40.000 euro, din cauză că a minţit în legătură cu interesul pentru achiziţionarea unui fotbalist.

Este o practică uzuală ca un club să dezmintă negocierile cu un anumit jucător, iar în câteva zile fotbalistul să semneze un contract cu respectiva formaţie.

Atunci când echipa se numeşte Benfica Lisabona şi este cotată la Bursă acţiunea nu poate trece însă neobservată, iar mincinoşii plătesc. Gruparea lusitană a primit o amendă mai ciudată, nu de la UEFA sau federaţie, ci chiar de la Bursa portugheză, şi asta pentru că a minţit în legătură cu interesul pentru mijlocaşul brazilian Ramires, de la Cruzeiro. La nici o zi după dezminţire, fotbalistul de 22 de ani sosea pe Estadio Da Luz şi semna un contract pe o perioadă de cinci ani, iar formaţia sud-americană primea în schimb 7,5 milioane euro.

"Pe 21 mai 2009, la ora 21.18, Benfica a dat un comunicat în care neagă existenţa vreunor negocieri cu Cruzeiro Esporte Clube, pentru cumpărarea jucătorului Ramires. Găsim că oficialii Benficăi nu au spus adevărul, atât timp cât contractul a fost semnat ziua următoare", se arată în comunicatul Bursei. Pentru această faptă, clubul a fost amendat cu 40.000 euro, iar Benfica a acceptat pedeapsa, anunţând că nu va face apel. Asta poate şi pentru că fuseseră ameninţaţi că, pe baze legale, ar putea fi amendaţi cu o sumă de până la 2,5 milioane euro.

Mai multe articole despre:
Benfica Lisabona Cruzeiro