Beckham a egalat recordul lui Bobby Moore, dar Anglia a pierdut în faţa Spaniei - VIDEO
David Beckham a egalat recordul de prezenţe al lui Bobby Moore în tricoul naţionalei Angliei, 108, însă reuşita starului englez a fost umbrită de eşecul pe care reprezentativa Albionului l-a înregistrat în faţa Spaniei, 0-2, în amicalul disputat pe stadionul "Ramon Sanchez Pizjuan" din Sevilla. A fost şi primul eşec al italianului Capello la cârma naţionalei Angliei, după nouă partide, în timp ce Spania rămâne neînvinsă de 29 de meciuri. Ultima înfrângere a ibericilor datează din 15 noiembrie 2006, 0-1 la Cadiz într-un amical cu România!
Beckham a ajuns miercuri seară la 108 prezenţe în tricoul naţionalei Angliei şi a egalat recordul lui Bobby Moore, al doilea după recordmanul all-time, fostul goolkeeper Peter Shilton, care a jucat de 125 ori pentru reprezentativa Albionului. Deşi a ajuns la o cifră impresionantă şi l-a egalat pe fostul căpitan al Angliei din 1966, când britanicii au cucerit Campionatul Mondial, Beckham a refuzat orice comparaţie cu Bobby Moore.
"E o legendă în fotbalul internaţional, în special în Anglia. Sunt onorat că sunt doar menţionat în compania lui", a spus Beckham, care a a fost rezervă în amicalul cu Spania şi l-a înlocuit în debutul reprizei secunde pe jucătorul lui Middlesbrough, Stewart Downing, la scorul de 1-0 pentru iberici. Spania a deschis scorul în minutul 36 prin golgeterul lui EURO 2008, David Villa, aflat la al şaptelea gol consecutiv în tricoul Spaniei, un alt record, iar F. Llorente a închis tabela în minutul 83.
Beckham ar putea acum să depăşească recordul lui Moore şi să ocupe singur poziţia a doua în topul prezenţelor în tricoul Angliei, dacă va fi convocat de Capello la amicalul cu Slovacia, din 28 martie, de pe Wembley. Starul englez deţine şi alte recorduri în tricoul naţionalei. După eliminarea de la CM 1998, din partida cu Argentina, în octombrie 2005, într-un meci cu Austria, Beckham a devenit primul, şi, deocamdată, singurul, jucător care a fost eliminat de două ori în timp ce a îmbrăcat tricoul Angliei. Luna viitoare însă, "Becks" a purtat pentru a 50-a oară banderola de căpitan a Angliei. La CM din Germania 2006, Beckham a marcat împotriva Ecuadorului dintr-o lovitură liberă şi a devenit primul fotbalist englez care a înscris la trei campionate mondiale.