MENIU

Bechtel ar putea finaliza primii 200 de km de autostradă până în 2012

Foto: autostradatransilvania.ro

Compania americană Bechtel a anunţat că ar putea finaliza primii 200 de km de autostradă, respectiv tronsonul Câmpia Turzii - Borş al Autostrăzii Transilvania, până la finele anului 2012.

După mai bine de patru luni de pauză, la Autostrada Transilvania se lucrează din nou. Aproape 1.400 de muncitori s-au întors deja la lucru şi alţi 800 vor reveni pe şantier până pe 30 aprilie. Angajaţii au reluat astăzi lucrările la un canal de colectare a apelor şi a unui viaduct.

Managerul de comunicare al Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat astăzi pe şantierul Autostrăzii Transilvania, că 95% din terenuri de pe tronsonul menţionat au fost expropriate, însă finalizarea acestuia depinde de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care trebuie să mute stâlpii de înaltă tensiune, reţelele de telefonie sau conductele de gaz şi apă din calea lucrărilor. 

"Din discuţiile pe care le-am avut la începutul anului cu domnul ministru Berceanu (n.red. - ministrul Transporturilor şi Infrastucturii, Radu Berceanu) înţelegem că va mai exista o rundă de discuţii sau mai multe în care să stabilim un calendar pe perioada 2010-2012, astfel încât, la finalul lui 2012 să poată fi finalizată bucata de autostradă dintre Câmpia Turzii şi Borş. În momentul de faţă nu avem mai multe detalii, dar imediat ce vom avea o înţelegere şi pe următorii trei ani vom şti", a precizat Sgârcitu.

Acesta a adăugat că, din cunoştinţele sale, atât ministerul, cât şi CNADR doresc darea în folosinţă a tronsonului Câmpia Turzii - Borş în 2012. 
Bogdan Sgârcitu a mai spus că nu există prevăzute penalităţi în eventualiatea în care lucrările întârzie în acest an, însă Bechtel se întâlneşte săptămânal cu CNADNR pentru a raporta ritmului construcţiei.

Bechtel va relua săptămâna viitoare negocierile cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pentru tronsonul 3C (Suplacu de Barcău-Borş) al Autostrăzii Transilvania, a declarat, marţi, pentru NewsIn, directorul de proiect al companiei americane, Mike Mix.

Oficialul companiei Bechtel a precizat că accelerarea lucrărilor pe tronsonul 3C (Suplacu de Barcău - Borş) depinde de banii necesari exproprierilor şi pentru relocarea de utilităţi pe care Guvernul îi va aloca.

Potrivit datelor companiei americane, pe cei 64 kilometri cuprinşi între Suplacu de Barcău şi Borş s-au realizat doar 67% din exproprierile necesare.

Protocolul încheiat în februarie între Ministerul Tansporturilor şi Bechtel prevede că în acest an pe 3C (Suplacu de Barrcău - Borş) se va lucra doar la viaduct, cu toate că, potrivit contractului, acestă porţiune de autostradă trebuie finalizată în februarie 2010. În decembrie 2008, pe tronsonul 3C al Autostrăzii Transilvania lucrau aproximativ 900 de muncitori.