MENIU

Becali: "Peluza Sud va fi închisă! Dacă se vor mai întâmpla incidente, se vor închide ambele peluze"

Ameda usturătoare aplicată de UEFA pentru banner-ul din meciul tur cu Ujpest şi pentru suporterul stelist care a pătruns pe gazon la acceaşi partidă l-au enervat serios pe Becali. Finanţatorul stelist, care nu e în relaţii prea bune cu fanii, ameninţă că va pune în aplicare un plan ma ivechi, acela de a închide peluzele. Deocamdată, doar Peluza Sud, unde sunt "capii răutăţilor", în viziunea finanţatorului.

"În comisia UEFA s-a discutat de amendă mare sau suspendare de un an din cupele europene. Pentru ce să mai dau bani, în condiţiile astea? Eu nu am nevoie de suporterii ăştia! Ăştia nu sunt suporterii Stelei care fac aşa ceva. Cine face rău echipei nu poate fi numit suporter. Peluza Sud va fi închisă. Dacă vor să stea cu ceilalţi şi să răspundă de şefii de galerie. Am să mă întalnesc cu ei. Dacă se vor mai întâmpla incidente se vor închide ambele peluze. La tribune nu au ce face, acolo avem toate abonamentele vândute", a declarat Becali, la GSPTV.

Comisia de Disciplină a UEFA a amendat clubul Steaua cu 50.000 de euro pentru incidentele de la meciul cu Ujpest din Ghencea, de joia trecută.

Oficialii maghiari au acuzat mesajul defăimător de pe un banner ("Cât ţine o femeie maghiară c...l în ea? 9 luni!"), faptul că un suporter stelist a pătruns pe gazon şi lovitura cu o sticlă încasată din tribune de un jucător de la Ujpest. De asemenea, au fost aprinse torţe şi fumigene pe parcursul meciului. 

Mai multe articole despre:
Steaua Gigi Becali incidente Peluza Sud