Becali a făcut plângere la Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat
Avocaţii lui Gigi Becali au trimis o cerere la Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat prin care solicită \"să ia măsurile care se impun\" în urma încălcării unor prevederi legale\" de către instanţele care au judecat arestarea preventivă şi de procurori.
Documentul cuprinde cinci puncte şi a fost trimis, vineri, la Senat, de către avocaţii lui Becali, care le solicită senatorilor din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii "să ia măsurile care se impun" în urma încălcării unor prevederi legale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de către Judecătoria Sectorului 1, respectiv Tribunalul Bucureşti, instanţe care au admis arestarea preventivă a finanţatorului Clubului Steaua.
Avocaţii lui Gigi Becali au spus că omul de afaceri nu a fost ascultat de către procurori, încălcându-i-se, de asemenea, dreptul la apărare, pentru că acesta a spus că va da declaraţii numai în prezenţa avocatului ales.
În plângere se mai arată că "au fost încălcate şi dispoziţiile legale referitoare la asistenţa juridică a învinuitului sau a inculpatului, cu încălcarea art. 140 indice 3 alineat 2, care prevede că învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va fi ascultat în prezenţa apărătorului său". Prin aceasta, avocaţii lui Becali critică instanţa de recurs, şi anume Tribunalul Bucureşti, pentru că nu l-a mai audiat pe omul de afaceri.
Apărătorii lui Gigi Becali invocă în aceeaşi plângere două decizii ale CEDO în cazuri asemănătoare.
Potrivit unor surse din Senat, Comisia pentru cercetarea abuzurilor s-a întrunit, marţi, iar plângerea a fost adusă la cunoştiinţa membrilor pentru a se lua o decizie.
Gigi Becali a fost reţinut şi acuzat de către procurori pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
CITEŞTE ŞI Cererea lui Gigi Becali de revocare a măsurii arestării preventive s-a judecat marţi