MENIU

Băsescu vrea ca România să coopereze cu Monaco pentru conservarea ecosistemului din Delta Dunării

FOTO: ljubljana.mae.ro

Preşedintele Traian Băsescu, care l-a primit marţi pe noul ambasador al principatului de Monaco la Bucureşti, Philippe Blanchi, i-a transmis acestuia că România este interesată de expertiza privind protejarea biodiversităţii şi de cooperarea pentru protejarea ecosistemelor din Delta Dunării.

Philippe Blanchi i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu marţi, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, scrisorile prin care prinţul Albert al II-lea al Principatului Monaco îl acreditează în România în calitate de ambasador. Blanchi este primul ambasador acreditat de Monaco în România, dar acesta va avea reşedinţa la Roma.

Traian Băsescu a subliniat în cadrul convorbirilor, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, "aprecierea faţă de expertiza recunoscută a Principatului în domenii precum protejarea biodiversităţii şi cercetarea ştiinţifică a mediului marin, relevând că pentru România ar fi importantă dezvoltarea cooperării bilaterale în sensul conservării ecosistemului rezervaţiei naturale din Delta Dunării".

Ambasadorul Philippe Blanchi i-a transmis lui Băsescu faptul că Prinţului Albert al II-lea a apreciat dialogul politic desfăşurat cu prilejul vizitei sale în România, pe care l-a considerat o deschidere importantă în valorificarea dorinţei Principatului de intensificare a raporturilor bilaterale pe dimensiunile evocate de preşedintele român.

Băsescu l-a asigurat pe noul ambasador că va avea tot sprijinul din partea autorităţilor române în ceea ce priveşte desfăşurarea mandatului său, Principatul Monaco "fiind un partener şi un prieten în Europa".

Preşedinţia mai accentuează faptul că discuţiile dintre Băsescu şi Blanchi au pus în evidenţă voinţa comună a celor două state de dezvoltare a raporturilor bilaterale şi, în particular, de punere în aplicare a înţelegerilor stabilite cu prilejul vizitei oficiale pe care Prinţul Albert II a efectuat-o în România în aprilie 2009.

România a atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că proiectul Ucrainei de dragare a unui canal de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră - denumit Canalul Bîstroe - poate avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor din Delta Dunării şi asupra biodiversităţii, existând multe specii de floră şi faună care sunt protejate. Preocupările României au fost susţinute de organizaţiile internaţionale de mediu şi de ONG-uri, Ucraina fiind avertizată inclusiv de Convenţia de la Espoo.

Statele-părţi ale Convenţiei Espoo, care s-au reunit anul trecut la Bucureşti, au cerut Ucrainei să oprească lucrările la canal, să reia dialogul cu autorităţile române şi să parcurgă etapele procedurale necesare prevăzute de Convenţia de la Espoo.

Pe de altă parte, Ucraina pare să continue lucrările la canal. Guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, a declarat în mai că, în ciuda piedicilor puse de România, construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră a fost finalizată, canalul funcţionează şi chiar aduce venituri Ucrainei şi în special regiunii Odesa.