Băsescu: Vom vedea cum putem să acomodăm interesele noastre cu interesele FMI
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Bruxelles, că, "din câte ştie", în cursul zilei de joi, raportul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a fost definitivat şi că urmează etapele premergătoare negocierilor cu Fondul, dar că este deja stabilit că vor fi menţinute nivelurile TVA şi cota unică.
"Din câte
ştiu, în cursul zilei de joi, raportul FMI a fost
definitivat. Urmează acum să se discute, în Guvern, un mandat, în
funcţie de proiectul de scrisoare al Fondului, un proiect de mandat pe
care va trebui să-l aprob, conform uzanţelor, după care BNR şi
Ministerul de Finanţe să înceapă negocierile. Vom vedea ce rezultă din
negocieri şi cum putem să acomodăm interesele noastre cu interesele
Fondului, UE, pe de o parte, iar, pe de altă parte, va trebui să avem
foarte multă grijă ca negocierile să fie îndreptate către realizarea
obiectivelor noastre. Printre altele, modernizarea statului,
modernizarea sistemelor de salarizare, de pensii, modernizarea
sistemului fiscal şi, foarte important, programul de convergenţă, în
aşa fel încât în 2014 România să adere la euro", a declarat Băsescu.
Întrebat dacă poate da detalii despre evaluarea FMI, Băsescu a refuzat să facă comentarii.
"Aş putea, dar nu vă dau, nu pot să vă dau. Este un lucru care trebuie
discutat cu Fondul, trebuie să-l discute, aşa cum v-am spus, şi BNR şi
Ministerul de Finanţe, pentru că şi cifrele trebuie clarificate între
cele două părţi, chiar dacă au mici diferenţe, trebuiesc limpezite", a
explicat uletrior şeful statului refuzul de a furniza detalii.
Băsescu a spus că menţinerea TVA şi a cotei unice au fost "de la bun
început stabilite". "Obligaţia mea în relaţia cu Fondul este să
stabilesc lucrurile care nu se pot face, ceea ce am făcut de la
începutul misiunii. În rest, este problema Guvernului. Ca, spre
exemplu, TVA crescut sau umblarea la cota unică. Aceste lucruri au fost
de la bun început stabilite, sunt lucruri care nu se pot face. Au fost
transmise ca atare, dar nu să negociez zi de zi",a spus şeful statului.
Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Comisiei Europene (CE) despre
împrumutul pe care încearcă să-l angajeze România, Băsescu a spus că
această fază a fost depăşită.
"Nu mai este deja treaba preşedintelui CE. Împrumutul pe care România îl angajează a pornit pe un anume drum, deci nu vorbim de 10 ori acelaşi subiect. Vom decide, pentru că în momentul de faţă România şi-a făcut deschiderile către UE şi către Fond. Dacă vom angaja împrumutul sau nu, acest lucru îl vom decide în perioada următoare, după ce se termină negocierile cu Fondul", a explicat Băsescu.
Preşedintele a mai spus că vor trebui organizate întâlniri cu
patronatele, sindicatele şi băncile, scopul principal fiind acela de
a-i preveni şi informa cu privire la "evoluţii la nivel european".
Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul va împrumuta de la FMI şi
de la Comisia Europeană 18 miliarde euro, banii urmând să fie traşi în
primii doi ani, în tranşe trimestriale egale.
În această perioadă de doi ani, România nu va trebui să ramburseze
nimic şi va plăti ulterior, timp de trei ani, doar dobânzile pentru
sumele trase. Abia după aceşti cinci ani, România va trebui să
ramburseze sumele trase, având la dispoziţie alţi doi ani pentru
returnarea împrumutului.