MENIU

Băsescu: Trebuie să recunoaştem că sistemul de învăţământ românesc se află în criză

Foto: NewsIn

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în dechiderea Congresului cadrelor didactice, că sistemul de învăţământ se află în criză, că trebuie reformat profund şi le-a spus profesorilor că propunerile lor de modificare a legilor în domeniu vor fi acceptate dacă respectă Pactul pentru educaţie.

"Trebuie să recunoaştem că sistemul de învăţământ românesc se află în criză", a declarat Traian Băsescu, salutând faptul că principalul obiectiv al Congesului cadrelor didactice şi al învăţătorilor este formularea de puncte de vedere despre noua lege a învăţământului. El le-a dat asigurări că amendamentele care se vor suprapune pe principiile din Pactul pentru educaţie vor fi preluate şi incluse în noile reglementări legale.

"Aş vrea să sublinez faptul că sunt un susţinător fără rezerve al unei reforme profunde a sistemului de educaţie şi cred că munca de 3 ani a unei Comisii complet depolitizate, conduse de profesorul Miclea, în care au fost reprezentaţi şi experţi din învăţământul universitar şi experţi din preuniversitar şi experţi din preşcolar, reprezintă ceea ce în momentul de faţă se putea realiza mai bun, ţinând cont şi de realităţile României", a adăugat Băsescu.

Şeful statului a precizat că propunerile Comisiei Miclea trebuie "realizate treptat, în cazul în care aceste propuneri se vor transforma în legi", subliniind că în soluţiile găsite membrii Comisiei s-au inspirat "în mod major" din sistemele de educaţie performante din lume.

Preşedintele Traian Băsescu a participat vineri la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare - al XXX-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.