Băsescu: Sunt sănătos tun! Ştiu zvonurile că sunt pe moarte, că n-o mai duc
Şeful statului a spus într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor că şi-a făcut ultimele examene medicale la începutul campaniei şi este perfect sănătos.
“Perfectă”, aşa şi-a descris prezidenţibilul PD-L, starea de sănătate, într-un interviu dat Gazetei Sporturilor şi jurnalistului Cătălin Tolontan. “Eu la 6 luni îmi fac controlul medical obligatoriu. Am stabilit eu la început de mandat, împeună cu instituţiile abilitate, această regulă: control medical la fiecare 6 luni. Şi, la mine, controlul medical nu se limitează doar la analizele de sînge. Durează şi două zile. Trec prin toate aparatele cu care este echipat Spitalul Militar. Se verifică şi traseul venelor, nu ştiu cum se numeşte.... Nu mai vorbim la creier, unde se uită dacă nu a apărut vreun cheag sau orice altceva. Problema s-a pus dacă să le facem publice. Decizia tuturor a fost: cîtă vreme legea nu cere să le facem publice, mai bine nu le prezentăm, pentru că oricum vor stîrni o dezbatere dacă sînt sau nu adevărate”, a explicat preşedintele.
Întrebat când şi-a făcut ultimele analize, Băsescu a spus că în urmă cu câteva săptămâni. “Chiar acum, înainte de începerea campaniei. Şi sînt perfecte. Ştiu că s-a spus: uită-te la el, e transpirat, are diabet. Ştiu zvonurile că sînt pe moarte, că n-o mai duc.... Dar am fost şi la alţi preşedinţi de stat şi am înţeles că inclusiv despre ei se spune asta. Ne-am obişnuit. Am analize perfecte!”
Interviul complet poate fi citit pe blogul lui Tolontan.