Băsescu: România va ieşi din criză la şase luni după ce puteri ca SUA sau Germania se relansează
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus oamenilor de afaceri din judeţul Ialomiţa că România nu şi-a propus să iasă din criză prin eforturi proprii pentru că nu poate, arătând că oricât ar cheltui Guvernul nu ar însemna decât o îndatorare excesivă cu rezultate îndoielnice.
Preşedintele a subliniat că politica Guvernului a fost aceea de a diminua la maxim efectele crizei, însă România este dependentă de relansarea pieţelor marilor puteri economice. Şeful statului a opinat că la şase luni după ce puteri ca SUA sau Germania se relansează economic, şi România va ieşi din criză. "Şi dacă Guvernul avea o abordare de genul: creştem producţia industrială pompând bani de la bugetul de stat - bani împrumutaţi, desigur- nu ar fi avut unde vinde. Nu se putea prefigura decât un eşec", a arătat Băsescu.
Şeful statului a propus, ca "soluţie a viitorului pentru România", să se investească în agricultură, ţara noastră având în acest sens un mare potenţial nefolosit. "O să spuneţi, domnule preşedinte, până acum nu prea aţi vorbit de agricultură. Nu am vorbit cum nu am vorbit nici despre sănătate, nici despre educaţie până când nu am înţeles că sunt în situaţie critică. Am sperat că odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi agricultura va fi într-un fel stimulată, şi este stimulată de subvenţiile europene, dar este clar că trebuie să generăm politici pentru agricultură", a spus Băsescu.
Preşedintele s-a întâlnit anterior şi cu reprezentanţii Consiliului Local, cărora le-a vorbit despre responsabilitatea care le va reveni odată cu noua Lege a Educaţiei, după ce aceasta va fi promulgată, atrăgându-le atenţia că trebuie să fie foarte atenţi ca acest proces de readucere a şcolii şi a deciziei în comunitate - "să nu fie un proces ratat".
Şeful statului a fost întâmplinat la Feteşti de o mulţime de oameni, care au dorit să facă poze, să-l salute şi să schimbe câteva vorbe cu el. Ialomiţenii i-au urat "Să trăiţi bine!" şi l-au aplaudat la plecare. Oamenii au dorit să ştie când se termină criza, pentru a putea să trăiască şi ei bine, iar preşedintele le-a spus că pe la jumătatea anului viitor România iese din criză.