MENIU

Băsescu: Prezenţa la această ceremonie are semnificaţia respectului pe care-l acord DGIA

Foto: NewsIn

Preşedintele Traian Băsescu a participat, miercuri, la aniversarea unui deceniu de la înfiinţarea Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei. Evenimentul s-a desfăşurat la Cercul Militar din Bucureşti.

"Aş vrea să vă precizez că prezenţa mea aici, la această mică ceremonie, are semnificaţia respectului pe care-l acord Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, are semnificaţia importanţei pe care această structură a Armatei o are pentru securitatea naţională, dar şi pentru structurile militare din care România face parte", a spus şeful statului, în cadrul ceremoniei de la Cercul Militar Naţional.

La rândul său, ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a spus că înfiinţarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării a fost "expresia pragmatică a necesităţii statului român de a-şi asigura şi consolida relaţiile de securitate, în principal prin integrarea în structurile auro-atlantice şi europene". Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, miercuri, la Cercul Militar Naţional, în jurul orei 10.00 şi a petrecut aproximativ o oră la evenimentul de sărbătorire a 10 ani de la înfiinţarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

DGIA s-a aflat de-a lungul celor zece ani de existenţă în mijlocul mai multor scandaluri, cum a fost cel al furtului armelor dintr-un depozit de la Ciorogârla.

Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA) asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi a datelor referitoare la factorii de risc şi la ameninţările interne şi externe, militare şi nonmilitare, care pot afecta securitatea naţională în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative şi cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naţionale şi de informaţii, cât şi cu cele ale statelor membre ale alianţelor, coaliţiilor şi organizaţiilor internaţionale la care România este parte şi asigură securitatea informaţiilor clasificate naţionale, NATO şi UE la nivelul Ministerului Apărării.

Preşedintele a fost întâmpinat de şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin. Pe parcursul evenimentului, preşedintele a stat lâgă şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Gheoghe Savu.

La eveniment au participat şi ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, procurorul general Laura Codruţa Kovesi, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureau, şi preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu.