Băsescu: Politicienii să treacă imediat la revizuirea Constituţiei /Geoană: Vom declanşa procedura
Preşedintele Traian Băsescu susţine nevoia revizuirii Constituţiei, arătând că românii au dat un semnal în acest sens prin validarea referendumului din 22 noiembrie. Mircea Geoană a precizat că, în paralel cu revizuirea Constituţiei, trebuie gândite politici sociale care să facă posibilă garantarea drepturilor.
În cadrul confruntării din această seară, Traian Băsescu s-a declarat un susţinător fără rezerve al reformei constituţionale, subliniind că, în exercitarea mandatului de preşedinte, a constatat foarte multe lacune în textul fundamental. Mai mult, potrivit preşedintelui, referendumul validat de cetăţeni la 22 noiembrie dă un semnal puternic că românii doresc reforma clasei politice şi a instituţiilor, a Parlamentului în principal.
\"Această realitate a poporului român trebuie înţeleasă şi executată de politicieni, care trebuie să treacă imediat la revizuirea Constituţiei. Nu numai acest lucru trebuie revizuit în Constituţia României, ci şi renunţarea totală la sistemul de imunităţi, imunitatea preşedintelui, a miniştrilor, în unele situaţii chiar a deputaţilor\", a precizat Traian Băsescu.
Potrivit preşedintelui, românii au mai transmis un mesaj important politicienilor: să renunţe la privilegii pentru ca banii statului să fie folosiţi pentru dezvoltare şi asistenţă socială, salarii şi pensii.
Mircea Geoană a susţinut că, în calitate de preşedinte al României, va declanşa un proces amplu de gândire, alături de specialişti, a tipului de republică, a modelului economic, social şi al relaţiei între stat şi cetăţean, pentru următorii 50 de ani. \"Vom declanşa, săptămâna viitoare, în Parlamentul României, procedura de revizuire a Constituţiei. Voi veghea ca într-un forum constituţional declanşat imediat ce se pronunţă Parlamentul să putem avea o conversaţie solidă în afara campaniei electorale, ca să nu existe suspiciune că doresc să modific Constituţia după chipul şi asemănarea mea\", a spus Geoană.
\"Mie mi se pare că pentru un candidat la funcţia prezidenţială domnul Mircea Geoană are prea multe necunoscute\", a remarcat Băsescu, contracandidatul său replicând că \"este mai ambiţios\".
\"Vă spun eu ce vor românii de la Constituţia lor. Vor un stat simplificat care să nu mai fie o povară pe spinarea românilor. În momentul de faţă, statul cheamă pe români la ordine, românii sunt la dispoziţia statului, şi nu statul la dispoziţia românilor\", a subliniat Băsescu. El arătat că statul trebuie să înceteze a fi o povară pentru cetăţenii săi, iar politicienii trebuie să lucreze pentru cetăţeni, nu pentru ei înşişi, iar banii rezultaţi din simplificarea statului să meargă în asistenţă socială, salarii şi pensii.
În replică, spune Geoană, nu reforma Constituţiei va aduce venituri mai mari românilor, ci dezvoltarea, în paralel, a unor politici care să aducă bani la buget.