Băsescu nu poate dizolva Parlamentul după alegeri, spune un judecător al CCR pentru Gândul
Noul preşedinte, indiferent care va fi acesta, nu poate dizolva Parlamentul nici înainte, nici după alegeri, a declarat judecătorul Curţii Constituţionale, Ion Predescu, citat de Gândul.
"Este vorba de un nou mandat şi nu este obligatorie dizolvarea Parlamentului. Este un alt mandat, o altă persoană, o altă relaţie. Faptele prezente reprezintă analiza dintre Parlament şi preşedinte în acest mandat al preşedintelui. Odată cu alegerile prezidenţiale, se schimbă un termen. Un preşedinte nu poate dizolva Parlamentul decât dacă această instituţie respinge de două ori, în termen de 60 de zile, formarea unui nou guvern. De asemenea, Constituţia mai spune că preşedintele nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni ale mandatului său. După alegeri, termenii nu mai sunt aceiaşi. Chiar Băsescu, dacă revine, este un alt mandat. Pe mandate nu exită joncţiuni, nici la parlamentari, nici la preşedinte. Fiecare mandat are durata lui, atribuţiile lui, răspunderile şi imunitatea lui. Raporturile Preşedinţie-Parlament sunt reprezentate pe perioada unui mandat. Dacă unuia îi încetează mandatul, a dispărut şi termenul. Nu mai am termenul "mandat" şi termenul "preşedinte". Dispare o parte a acestei relaţii", a declarat Ion Predescu pentru Gândul.