Băsescu: Dinescu spune toate minciunile cu putinţă şi îi mai şi miroase gura a petrol
"Am avut un sentiment de repulsie faţă de Mircea Dinescu, cel care spune toate minciunile cu putinţă şi îi mai şi miroase gura a petrol". Astfel şi-a justificat preşedintele Traian Băsescu gestul de a nu-l primi pe scenă pe Mircea Dinescu în timpul mitingului electoral din 8 noiembrie, de la Cetate.
"O spun foarte cinstit, am avut un sentiment de repulsie. Eu sunt convins, şi el a şi declarat, că ar fi spus lucruri simpatice. Foarte bine, frate Dinescu, dar lasă-mă, domnule... La ce vrei să vii pe scenă cu mine să spui lucruri simpatice când tu, în fiecare seară, mă faci în toate felurile? E o chestie de demnitate", a spus Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni televizate.
Atacul preşedintelui nu s-a oprit, însă, aici. El a afirmat că Mircea Dinescu spune "toate minciunile cu putinţă" şi îi "mai şi miroase gura a petrol".
Potrivit şefului statului, Mircea Dinescu l-ar fi invitat la masă după mitingul electoral.
"Cum să stau, măi frate, să mănânc din farfuria ta când tu, în fiecare seară, faci ce faci. Cât de lipsit de demnitate aş fi putut să fiu eu să accept o invitaţie de la unul care mă umileşte, şi nu în faţa a 22 de milioane de români? Avem fiecare familie... Când văd la televizor ce spune Dinescu şi pe urmă să vadă că ta-su s-a dus să mănânce friptura lui Dinescu... Cât de jos trebuie să fii să faci lucrul ăsta? Sau cât de lipsit de scrupule trebuie să fii să inviţi la masă pe unul pe care-l faci în toate felurile", a încheiat Traian Băsescu, adăugând, totuşi, că nu are "nimic" cu Dinescu şi că "nu-i poartă ranchiună".
În cadrul unui miting electoral organizat, pe 8 noiembrie, în comuna Cetate, pentru susţinerea lui Traian Băsescu, şeful statului a refuzat să-i dea microfonul lui Mircea Dinescu pentru ca acesta să poată lua cuvântul.