Băsescu despre Legea salarizării: Dacă toată lumea este nemulţumită egal, este o lege echitabilă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni la Forumul Economic Român, că Legea salarizării unitare este echitabilă, pentru că ea nemulţumeşte în mod egal pe toată lumea, iar Guvernul va trebui să urmărească în continuare reformarea statului.
"Vedeţi că legea nemulţumeşte pe toată lumea, dar dacă toată lumea e egal nemulţumită înseamnă că este o lege care a pus capăt la ceva, abuzurilor. Pentru că nu există nicio categorie mulţumită de cum arată noua lege a salarizării", le-a spus şeful statului oamenilor de afaceri străini, vorbind despre măsurile guvernamentale.
Preşedintele a
mai apreciat că nemulţumirea generală este semn al echităţii legii, şi
că, în condiţiile în care pe marginea acestui act normativ "s-a fabulat
foarte mult", rolul autorităţilor în viitor trebuie să fie un "efort de
explicare".
Băsescu a arătat că că Legea salarizării unice face parte, alături de
celelalte două legi pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, respectiv
restructurarea agenţiilor şi Legea Educaţiei, dintr-o serie de măsuri
care vizează cel de-al treilea obiectiv strategic al României, după
aderarea la NATO şi UE, şi anume reformarea statului român.
"Sper ca
întreaga clasă politică să-şi asume acest al treilea obiectiv strategic
de după Decembrie 1989, incluzând şi reforma constituţională",
a subliniat şeful statului.