Băsescu către profesori: Nu aveţi faţă de mine nicio obligaţie, cât timp nu au crescut salariile
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus sindicaliştilor că, atât timp cât majorarea salariilor nu a fost respectată, nu au "nicio obligaţie" faţă de el, şi că cele trei proiecte de lege elaborate de Comisia specială reprezintă, din punctul său de vedere, "o încheiere de mandat asumat pentru educaţie". Sindicatele din Educaţie s-au întâlnit joi cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi cu premierul Emil Boc.
"Am înţeles că puneţi de asemenea sub semnul întrebării, în discuţiile
pe care le-aţi avut astăzi, Strategia. Şi, noi am avut o discuţie data
trecută, atâta timp cât nu s-a putut respecta una din condiţiile
esenţiale, şi anume creşterea salariilor profesorilor, nu aveţi faţă de
mine nicio obligaţie. A fost opţiunea dvs data trecută să nu denunţaţi
Strategia, înţeleg că între timp au apărut nişte abordări diferite", a
spus Traian Băsescu. În momentul deschiderii acestui subiect,
reprezentanţii presei au fost invitaţi să iasă din sală.
La
începutul întâlnirii, şeful statului a spus că i-a invitat pe liderii
confederaţiilor sindicale din educaţie la Palatul Cotroceni pentru a le
prezenta rezultatul muncii Comisiei prezidenţiale conduse de fostul
ministru al Educaţiei Mircea Miclea, şi anume "nişte proiecte de legi
posibile" ce vizează sistemul de educaţie.
"Dincolo de problemele pe care o să le ridicaţi dumneavoastră, am avut şi un obiectiv pe care vi l-am anunţat la întâlnirea trecută, şi anume: dorinţa mea şi a Comisiei pentru educaţie, care a lucrat de doi ani şi ceva pe lângă Preşedinţie, este să fiţi primii care primiţi rezultatul muncii Comisiei în toată această perioadă, nişte proiecte de legi posibile. Sigur, nu sunt legi care să poată pleca sub emblema proiect, ele trebuie să dobândescă acest statut în urma asumării proiectelor de către Guvern, dar lansarea în dezbatere publică era una din obligaţiile pe care Comisia le avea şi astăzi încercăm să facem un transfer între rezultatul muncii Comisiei şi Guvern", a spus Băsescu.
Preşedintele le-a spus sindicaliştilor că nu le cere să se pronunţe asupra celor trei proiecte de lege, aşa cum nici el nu se pronunţă asupra rezultatului muncii Comisiei şi a unui colectiv de tehnicieni, conduse de Miclea.
"Vă mărturisesc că mie mi-au plăcut foarte mult
legile, drept pentru care mi le asum ca rezultat al Comisiei, dar
repet, ele nu dobândesc încă un titlu oficial până când Guvernul nu se
va pronunţa", a repetat şeful statului, adresând reprezentanţilor
Guvernului rugămintea de a continua să coopereze cu membrii Comisiei
prezidenţiale după lansarea proiectelor în dezbatere publică.
"Acesta este, şi din punctul meu de vedere, o încheiere de mandat
asumat. O încheiere de mandat asumat pentru educaţie, la nivelul la
care preşedintele se poate implica. De aici încolo este atribuţiunea
Guvernului, a oamenilor politici, a dumneavoastră, a corpului didactic,
a societăţii civile să dezbată legile", a încheiat preşedintele.
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au anunţat că vor organiza grevă generală în zilele în care trebuie să se desfăşoare tezele cu subiect unic, adică pe 5 şi 13 mai, şi 4 iunie.
Motivele pentru care sindicaliştii au decis declanşarea grevei generale sunt reducerea bugetului educaţiei cu 811,9 milioane de lei din fondul de salarii şi alţi 676 milioane lei din fondurile de investiţii, reducerea bugetului cercetării cu peste 70% faţă de 2008, elaborarea unei legi de salarizare unice care îi defavorizează pe bugetarii din învăţământ, politizarea funcţiilor de conducere prin ordonanţa deconcentratelor şi nerespectarea Legii 221/2008 privind majorarea cu 33% a salariilor cadrelor didactice.