Băsescu: Autonomii teritoriale pe teritoriul României nu pot fi create
Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă la finalul discuţiilor cu autorităţile din Covasna şi Harghita că nu este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
"Autonomii teritoriale în interiorul teritorului României nu pot fi create. (...) Poziţiile mele cu privire la autonomie sunt tranşante, fără echivoc şi nu pot face subiect de negociere. Sunt convins că niciun politician român nu se poate angaja în negocierea Constituţiei. (...) Apelul meu pentru administraţia locală este să păstreze discuţiile în limitele Constituţiei", a precizat Traian Băsescu.
UDMR este un profitor de voturi şi nu un partener loial a mai spus Traian Băsescu în timpul întâlnirii.
Totuşi, şeful statului a subliniat că este un susţinător al autonomiei locale. "Politicienii români vorbesc de descentralizare, cei maghiari de autonomie, eu vorbesc de autonomie locală. Efectul descentralizării este o autonomie locală", a precizat preşedintele.
Întâlnirile de sâmbătă au avut loc la vila de protocol din staţiunea Covasna, unde preşedintele este cazat împreună cu soţia sa, Maria.
Prima întâlnire a avut loc cu şefii celor două inspectorate judeţene de poliţie din Covasna şi Harghita.
Şeful IPJ Covasna, comisarul şef
Corneliu Câmpeanu, a declarat după întâlnire că au discutat cu şeful
statului probleme de ordine publică şi despre faptul că cele două
judeţe au o rată mică a infracţionalităţii, care poate fi ţinută sub
control de organele de poliţie.
"A fost o discuţie reconfortantă, dialogul cu preşedintele.
E posibil să se materializeze prin vizitele unor membri ai Guvernului
în sectoarele de activitate cu probleme", a declarat prefectul
judeţului Covasna, Codrin Munteanu.
Prefectul judeţului
Harghita, Constantin Strujan, a declarat că a ridicat în mod expres o
problemă care frământă judeţul Harghita, aceea a Drumului European 578.
"Am solicitat sprijinul domnului preşedinte să se implice ca aceste lucrări, în măsura posibilităţilor, să fie demarate cât mai repede, şi mi s-a promis că vor fi prezenţi membri ai Guvernului care vor lua pulsul realităţii la faţa locului", a declarat Strujan.
Potrivit acestuia, din câte i s-a spus, o parte dintre responsabilii de drumuri, de turism sau de proiecte regionale, vor veni în teritoriu.
Întrebat despre convieţuirea interetnică, prefectul Harghitei a declarat că li s-a solicitat un punct de vedere despre cum se simte la nivelul cetăţeanului tot ceea ce se întâmplă.
Mesajul prefectului a fost că există un echilibru, iar cetăţenii nu doresc altceva decât să trăiască bine. Prefectul Covasnei, Codrin Munteanu, a menţionat şi el că la nivelul populaţiei contează, mai ales în aceste momente dificile de criză, nivelul de trai, şi asta e principala preocupare a cetăţeanului, indiferent de etnia din care face parte.
VEZI ŞI Liderii locali din Covasna şi Harghita vor o hartă a ţinutului secuiesc în două limbi