MENIU

Băsescu: Am transferat puterea în mâinile poporului, când am văzut că politicienii nu şi-o asumă

Foto: RTV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a propus referendumul pentru parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari pentru că nu a găsit sprijin la clasa politică pentru reformele statului, transferând astfel puterea către populaţie pentru ca aceasta să-şi exercite suveranitatea.

"Am transferat puterea de la politiceini care nu au vrut să şi-o exercite, către români. Toate comentariile nu-şi au rostul. De ce românii nu ar trebui consultaţi, în condiţiile în care celelalte state europene îşi consultă foarte des poporul", a declarat marţi Traian Băsescu, la Postul public de Radio.

Preşedintele a considerat că discuţiile legate de fraudarea alegerilor din acest an, prin atragerea de electorat datorită organizării referendumului, reprezintă "un subiect închis", precizând că preşedintele statului are dreptul să cheme poporul "să-şi exercite suveranitatea".

Întrebat ce va face dacă Guvernul Croitoru va fi respins în Parlament, Băsescu a spus că deocamdată există un guvern propus, "în condiţiile în care Parlamentul, în urma unei moţiuni de cenzură, a lăsat ţara, într-o perioadă de criză, fără un guvern cu drepturi depline de exerciţiu", precizând că toată clasa politică trebuie să ţină cont de faptul că îşi va face (Băsescu - n. red.) atribuţiile consituţionale indiferent de votul din Parlament.

"Pe ce trebuie să mizeze toţi este însă faptul că îmi voi face atribuţiile constituţionale indiferent de votul de mâine. România are ne voie de un guvern deplin cu funcţie de exerciţiu", a spus şeful statului.