MENIU

Băsescu a cerut noii conduceri a Consiliului Concurenţei să nu cedeze presiunilor externe

FOTO: bloombiz.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la învestirea noii conduceri a Consiliului Concurenţei, că momentul preluării mandatului este unul dificil, de criză economică ce poate evolua, ca şi în alte ţări din Uniunea Europeană, într-o criză socială.

Şeful statului le-a spus noilor reprezentanţi ai conducerii Consiliului Concurenţei că instituţia şi-a consolidat, sub vechea conducere, credibilitatea, mai ales în relaţia cu UE, exprimându-şi speranţa că acest lucru va continua şi în următoarea perioadă. "În acelaşi timp, este de remarcat că vă începeţi mandatul într-un moment de criză economică, ce pote evolua, aşa cum a evoluat deja în foarte multe ţări din Uniunea Europeană, într-o criză socială", a atenţionat Băsescu. 

Preşedintele a sfătuit noua conducere a Consilului Concurenţei să nu se lase intimidată de presiunile exterioare. "Presiunile exterioare Consiliului nu trebuie să vă facă să renunţaţi la legislaţia de concurenţă, pentru că tentaţia Guvernelor, a instituţiilor şi a companiilor să treacă uneori la practici neconcurenţiale este mare, mai ales în astfel de perioade", a precizat şeful statului. Băsescu a atenţionat şi cu privire la ajutorul de stat, unde, prin presiuni sau decizii politice, se poate călca strâmb, cerându-le noilor consilieri ai Concurenţei să vegheze ca economia României să rămână competitivă.

La ceremonia în care fostul consilier de stat din Administraţia Prezidenţială, Bogdan Chiriţoiu, a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, Otilian Neagoe, jurământul pentru funcţia de vicepreşedinte iar Mircea Valentin şi Dan Ionescu în funcţiile de consilieri de concurenţă, a participat şi premierul Emil Boc.

De altfel, după terminarea ceremoniei, preşedintele Traian Băsescu s-a retras alături de primul-ministru, pentru discuţii.