Băsescu a cerut miniştrilor să nu depăşească fondul de salarii mizând pe alegerile prezidenţiale
Preşedintele Traian Băsescu i-a avertizat pe miniştri, la şedinţa de Guvern, că riscă să nu aibă de unde plăti salariile dacă mizează că, în timpul campaniei electorale prezidenţiale, vor putea apela la banii din împrumutul de la FMI, fiind nevoie de o rectificare negativă în august-septembrie.
Preşedintele Traian Băsescu, prezent la şedinţa de Guvern de duminică, a anunţat că România îndeplineşte condiţiile ca, după scăderea consecutivă a PIB-ului şi în trimestrul II, să intre în recesiune economică.
În acest context, Băsescu a făcut un apel la miniştri să nu mizeze pe accesarea banilor din împrumutul de la FMI şi UE pentru acoperirea plăţii salariilor pentru că banii împrumutaţi sunt pentru investiţii.
Dimpotrivă, şeful statului le-a spus miniştrilor că, după cum merge declinul economiei, s-ar putea ca, în lunile august-septembrie, Guvernul să facă o nouă rectificare negativă a bugetului.
Băsescu a avertizat că, pentru acei miniştri care speră că, pe fondul alegerilor prezidenţiale, vor putea da salarii "de unde au, de unde nu au", există riscul major să nu aibă de unde plăti salariile în octombrie.
"Deci, trebuie să vă gândiţi la ce aveţi", a concluzionat preşedintele, precizând că "împrumutul nu este pentru salarii, ci pentru investiţii". "Dacă luăm banii din împrumut, riscăm să intrăm într-un derapaj economic şi social", a mai spus Băsescu.
Traian Băsescu şi-a exprimat dorinţa ca Ministerul de Finanţe să analizeze şi posibilitatea ca, începând din luna iulie, militarii să primească sporurile cuvenite.
"Am rugămintea ca Ministerul de Finanţe să analizeze posibilitatea ca, din iulie, măcar militarilor cu contract şi subofiţerilor să li se dea acele sporuri care au fost amânate la plată", a spus Traian Băsescu.
Mai mult, şeful statului a avertizat: "Cu cât întârziaţi mai mult, cu atât se strânge o sumă mai mare."
În final, Traian Băsescu a spus că militarii reprezintă "singura structură care nu poate face grevă, nu poate spune nimic. Este structura tăcută care trebuie să tacă şi să înghită, dar nu avem dreptul să nu gândim omeneşte".