MENIU

Baschet - Naţionala masculină a Spaniei a câştigat titlul european după ce a învins Serbia

Foto: Marca

Naţionala de baschet masculin a Spaniei a câştigat duminică titlul european, după ce a învins în ultimul act Serbia, scor 85-63, informează site-ul oficial al competiţiei care s-a disputat la Katowice (Polonia).

Spania a reuşit să devină în sfârşit campioana Europei, după ce în ultimii 74 de ani, din 1935 şi până acum, ibericii au mai pierdut 6 finale. În acest moment, Spania deţine atât titlul european, cât şi pe cel mondial pe care l-a obţinut în anul 2006.

Cei mai buni marcatori ai spaniolilor în finală au fost Paul Gasol (18 puncte) şi Fernandez (13 puncte), primul primind şi premiul de MVP al partdei. De partea cealaltă, pentru sârbi a punctat cel mai mult Tripckovic (13 puncte).

Pe locul 3 la acest Campionat European s-a clasat Grecia, care a trecut în finala mică de Slovenia, în timp ce pe poziţiile 5 şi 6 au terminat Franţa şi Croaţia. Primele 6 formaţii de la acest turneu final au obţinut calificarea la Campionatul Mondial din 2010, la care au asigurată deja prezenţa Turcia, din postura de ţară organizatoare, dar şi campioana olimpică, SUA.
Mai multe articole despre:
Serbia Bachet Naţionala Masculină