MENIU

Baronul Karl-Theodor zu Guttenberg a devenit, la 37 de ani, cel mai tânăr ministru al economiei din Germania

Foto: cducsu.de

Baronul Karl-Theodor zu Guttenberg a devenit, la 37 de ani, cel mai tânăr ministru al economiei din Germania, după o ascensiune politică rapidă, în cursul căreia a fost numit, în urmă cu numai trei luni, secretar general al conservatorilor din Bavaria, relatează AFP.

Ales deputat în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, în 2002, la vârsta de 30 de ani, el a reprezentat partidul său - aripa bavareză a CDU, al cancelarului Angela Merkel -în comisia de externe.

"Este tânăr, este chiar foarte tânăr, dar este ceea ce vreau pentru o reînnoire", a comentat preşedintele CSU, Horst Seehofer, într-o conferinţă de presă televizată organizată la Munchen.

Predecesorul său, Michael Glos, cu 27 de ani mai vârstă, şi-a anunţat demisia în weekend, în condiţiile în care Germania se confruntă cu cea mai gravă criză economică din 1945 şi cu numai şapte luni şi jumătate înainte de alegerile legislative.

Promotor al unei relaţii de prietenie cu Statele Unite şi cunoscător al dosarelor transatlantice, Guttenberg s-a pronunţat pentru o consolidare a intervenţiei militare din Afganistan.

După înfrângerea înregistrată de creştin-democraţi în alegerile regionale din Bavaria, din septembrie 2008, mai mulţi responsabili din acest partid au demisionat, lăsând locul tinerilor, ceea ce i-a permis lui Karl Theodor zu Guttenberg să fie propulsat în funcţia de secretar general.

Născut în 5 decembrie 1971, la Munchen, din mamă contesă, baronul Guttenberg este un bavarez catolic, tată a doi copii. El a lucrat la Frankfurt şi la New York şi a colaborat ocazional cu Die Welt. Noul ministrul provine dintr-o familie nobilă şi veche, ce deţine terenuri în nordul Bavariei (sud-vestul Germaniei - n.red.).

Guttenberg apreciază în Bavaria "alianţa reuşită dintre tradiţie şi modernitate, bazată pe calorile fundamentale occidentale şi creştine", explică el pe site-ul său.

Un unchi îndepărtat al său, Karl Ludwig, care avea contacte strânse cu rezistenţa antinazistă din Germania, a fost arestat şi executat după un atentat eşuat vizându-l pe Hitler, în 1944.