Barcelona n-a putut sparge defensiva lui Chelsea, 0-0, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor
Barcelona şi Chelsea au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida de pe "Camp Nou", contând pentru prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Cele două grupări au oferit o partidă tacticizată, fără spectacol, şi în care ocaziile mari de poartă au fost destul de rare. Drogba, în prima repriză, pentru Chelsea, respectiv Eto'o şi Krkic, de la Barcelona, au irosit şansele de a modifica scorul alb de pe tabelă, iar totul se va decide în returul de pe "Stamford Bridge", din 6 mai.
Eliminată de Liverpool, acum două sezoane şi de Manchester, anul trecut, Barcelona ştia că are o misiune dificilă pe "Camp Nou", în faţa unei alte grupări din Insulă, Chelsea.
Guardiola a surprins încă din start, când a preferat să înceapă meciul fără căpitanul Puyol, lăsat pe banca de rezerve, şi să înceapă meciul cu un ax central format din Pique şi Marquez. Barca îşi arată colţii din primul minut, dar reluarea cu capul a lui Eto'o trece prin faţa porţii lui Cech, iar mexicanul Marquez nu poate trimite balonul în plasă, deşi faza este întreruptă de fluierul germanului Stark, pe motiv de offside.
Avertizaţi de ploaia de goluri încasată pe "Nou Camp" de ultimele vizitatoare din Ligă, cinci O. Lyon, în optimi, respectiv patru Bayern Munchen, în sferturi, Hiddink a ales să organizeze o defensivă totală în faţa atacului letal al Barcelonei. Chelsea se apără cu toată echipa în propria jumătate, câteodată cu şapte jucători în propriul careu, dar reduta rezistă. Şi, după o serie de atacuri blocate ale gazdelor, oamenii lui Hiddink sunt la un pas să dea lovitura, prin vulpoiul Drogba. Ivorianul profită de o pasă greşită a lui Marquez, scapă spre poarta lui Valdes, însă nu-l poate învinge pe goolkeeper-ul Barcelonei, din 12 metri. Cu noroc, balonul sare tot la atacantul lui Chelsea, care încearcă să treacă balonul peste Valdes, dar acesta reuşeşte să reţină. A fost cea mai mare ocazie a primei reprize, iar cele două grupări au intrat la egalitate la cabine.
În debutul reprizei secunde, Guardiola îl pierde pe Marquez, auto-accidentat. Fundaşul central al catanilor s-a prăbuşit pe gazon, deşi nu a fost atacat de nimeni, cel mai probabil după un pas greşit. Mexicanul nu a mai putut continua partida şi a fost înlocuit de căpitanul Puyol. Mitanul secund curge după acelaşi scenariu, cu posesie şi atacuri repetate ale barcelonezilor, care nu pun însă serios în pericol poarta lui Cech.
În ultimele 20 de minute au loc cele mai importante momente ale partidei. Mai întâi, Eto'o ratează o ocazie mare, după ce scapă de marcajul lui Aley, la jumătate terenului, trece şi de Terry, îl mai întoarce odată în careu pe brazilian, dar şutul său este scos providenţial cu piciorul de Cech. Două minute mai târziu, Barcelona se poate plânge că a avut un penalty neacordat. Henry este tras clar de mână şi dezechilibrat în careu de Bosingwa, dar neamţul Stark se face că nu vede şi nu dictează nimic. Totuşi, în ultimul minut al partidei, Krkic, intrat pe teren în locul lui Henry, ratează ocazia meciului, după ce reia din 5 metri, cu capul, peste transversală, după o centare a lui Alves. În prelungiri, Barcelona mai ratează o ocazie, după ce Hleb este blocat în careu de un Cech în zi mare, iar prima manşă a semifinalei se încheie cu un scor alb.
Catalanii speră acum ca scenariul de anul trecut să nu se repete, după o semifinală tot cu o grupare engleză, Manchester United. Atunci, catalanii au pierdut la limită în returul de pe "Old Trafford", gol Scholes, după ce meciul de pe "Camp Nou" s-a încheiat cu acelaşi scor, 0-0.
În cealaltă semifinală a Ligii Campionilor s-au întâlnit miercuri Manchester United şi Arsenal Londra.
Click aici şi vezi care au fost cele mai importante momente ale partidei FC Barcelona - Chelsea