Bărbatul bănuit de tentativă de atentat împotriva Reginei Olandei a murit
Bărbatul care era bănuit de tentativă de atentat împotriva reginei Beatrix a Olandei a murit la spital. El a intrat cu maşina în mulţime, la festivităţile organizate de Ziua Reginei.
Şase oameni au fost ucişi, printre ei şi un jandarm. Alte 13 persoane au fost rănite. Şoferul, în vârstă de 38 de ani, a fost şi el grav rănit în accident. A fost dus de urgenţă la spital, dar medicii nu l-au mai putut salva. Poliţia i-a percheziţionat casa, dar nu a găsit arme sau indicii că ar fi avut complici. Nu se ştie deocamdată care au fost motivele care l-au făcut să intre cu maşina în mulţime.
Autorităţile olandeze au decis coborârea în bernă a drapelelor, iar sute de persoane au depus flori la Apeldoorn, localitatea unde a avut loc accidentul. Nouă dintre cele 11 persoane rănite în atacul asupra cortegiului regal erau în continuare internate, iar două dintre ele se aflau în stare critică, a anunţat primarul oraşului Apeldoorn, Fed de Graaf.