Barack Obama ia măsuri proavort
Preşedintele Barack Obama a revenit vineri asupra interdicţiei pentru Statele Unite de a finanţa organizaţiile care practică sau facilitează avortul în străinătate, a anunţat un oficial al Casei Albe, relatează AFP. Obama a semnat vineri un decret în acest sens, a spus oficialul.
Preşedintele american Barack Obama şi-a luat joi angajamentul să apere
dreptul femeilor de a face avort, o nouă demarcare clară de poziţia
predecesorului său George W. Bush.
"Sunt în continuare hotărât
să apăr libertatea femeilor de a alege" între a avea sau nu un copil, a
declarat Obama într-un comunicat dat publicităţii la împlinirea a 36 de ani de
la o decizie a Curţii Supreme privind dreptul femeilor la avort în
Statele Unite.
"Împlinirea a 36 de ani de la sentinţă ne aduce aminte că
această decizie nu apără numai sănătatea femeilor şi libertatea
reproducerii, dar simbolizează şi un principiu mai larg: că Guvernul nu
are dreptul să se amestece în afacerile de familie private", a spus el,
distanţându-se din nou de poziţia predecesorului său, George W. Bush.
Obama a evocat una dintre cele mai faimoase şi mai controversate
decizii ale Curţii Supreme. În 22 ianuarie 1974, Curtea Supremă a decis
în dosarul "Roe versus Wade" că dreptul la viaţă privată, prevăzut în
Constituţie, le garantează femeilor dreptul să avorteze. Această
sentinţă este atacată constant de cei care militează împotriva
avortului şi care s-au reunit inclusiv joi, pentru a protesta.
Bush adresa în mod regulat un mesaj de susţinere opozanţilor avortului în 22 ianuarie. Aceştia se tem în prezent că Obama ar putea semna un decret prin care să revină asupra politicilor lui Bush şi să permită folosirea fondurilor americane pentru finanţarea programelor internaţionale care promovează avortul sau pentru consilierea femeilor în acest sens.